Numărul intervențiilor jandarmilor argeșeni s-a dublat în 2021

În anul care s-a încheiat, jandarmii argeșeni au executat peste 17.500 de misiuni conform competențelor legale (asigurarea ordinii publice, misiuni de transport corespondență clasificată și transporturi speciale, de bunuri și valori) și au acționat în cadrul sistemului integrat de ordine și siguranță publică, prin cele 14.700 de patrule de jandarmi sau mixte, în cooperare cu poliţia. De asemenea, mai mult de 1.500 de misiuni au fost executate în cooperare cu alte instituţii, la solicitarea acestora. „Rezultatele multitudinii de misiuni pot fi prezentate sintetic prin constatarea a 187 de infracțiuni atât de către patrulele de jandarmi, cât și de către patrulele mixte, în cooperare cu polițiști, 179 de persoane fiind identificate ca autori ai acestor fapte de natură penală”, a transmis Jandarmeria Argeș.
În același interval de referință, oamenii legii au aplicat peste 5.300 de amenzi în valoare totală de peste 1.400.000 de lei, iar nu mai puțin de 565 de mandate de aducere, emise de instanţele de judecată şi organele judiciare au fost executate în mod corespunzător. La apelurile primite prin sistemul național de urgență „112” sau telefonic, la dispeceratul inspectoratului, jandarmii argeșeni au intervenit în mai mult de 5.000 de cazuri, față de 2.500 în anul 2020, cu luarea măsurilor legale care s-au impus față de cei care au încălcat prevederile legale.
Totodată, pe parcursul anului trecut, au fost desfăşurate peste 80 activităţi de prevenire a violenţei în cadrul unor programe pe această temă în instituţiile de învăţământ preuniversitar, cu ocazia adunărilor publice, dar şi pe timpul desfăşurării jocurilor şi competiţiilor sportive. „Acestea sunt doar câteva dintre datele prezentate în cadrul activităţii de evaluare a inspectoratului pe anul 2021, care s-a desfășurat la sediul unității. Și în 2022, Jandarmeria Argeș va continua să furnizeze servicii de siguranță a cetățeanului și va depune eforturi majore de îndeplinire a atribuțiilor legale la un nivel înalt”, au precizat reprezentanții IJJ Argeș.
