Proteste declanșate în toată țara de către oamenii legii

Începând cu data de 23.12.2021, ora 12.00, angajații din poliție, penitenciare și militarii rezerviști declanșează proteste în toată țara. Acestea se vor desfășura la Guvernul României (București - Piața Victoriei) și la prefecturile județelor Iași, Timiș și Cluj. Angajații și pensionarii din poliție, penitenciare și armată cer: aplicarea în integralitate a legii salarizării unitare (Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice); actualizarea pensiilor militare conform prevederilor Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat. Oamenii legii nu solicită majorări de salarii sau pensii, ci respectarea legilor, așa cum au fost adoptate de Parlament. Creșterea volumului activităților din sectorul de apărare, ordine publică și securitate națională cauzată de contextul epidemiei de Sars-CoV-2, impune, din partea clasei politice, obligația respectării promisiunilor și a eliminării discriminărilor față de alte categorii de personal din sectorul public.
