Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 15 august 2026 05:23

Punctul-amendă, plafonat oficial la 145 lei pentru 2022

Punctul de amendă va rămâne la 145 lei și în anul următor. În lipsa modificării aduse de o ordonanță de urgență ce a fost oficializată la sfârșitul săptămânii trecute, punctul de amendă ar fi crescut, din 1 ianuarie 2022, la 10% din salariul minim brut pe țară, respectiv 255 lei. Executivul a stabilit, prin O.U.G. 130/2021, apărută recent în Monitorul Oficial 1.202, continuarea plafonării valorii punctului de amendă, măsură începută în 2018: "în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2022 un punct-amendă este 145 lei". Ordonanța apărută recent cuprinde mai multe măsuri fiscale și bugetare.
Salariul minim brut pe țară pentru anul 2022 a fost oficializat în octombrie, valoarea acestuia fiind stabilită la 2.550 de lei. În prezent, salariul minim brut pe ţară are valoarea de 2.300 de lei.

 

Pin It