Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 15 august 2026 05:22

Salariile CFR se vor majora anul viitor

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat, despre greva spontană de la CFR, că greviștii trebuie să respecte legea și că a avut și va avea discuții în continuare cu managerii companiilor și cu liderii de sindicat. Grindeanu a spus că dacă salariile ar fi majorate cu 10%, impactul ar fi de 1 miliard de lei, bani care nu există. Ministrul a menționat că va căuta soluții și că a discutat cu ministrul Finanțelor ca de anul viitor să fie plafonat prețul la energie pentru companiile feroviare unde statul este acționar, astfel încât să fie acoperite pierderile, iar banii să meargă către majorările salariale. „Trebuie să se respecte legea. Este o grevă și aș face apel să se respecte cadrul legal. Este o grevă spontană, nu a fost anunțată. Eu sunt dispus, cu pixul în mână, cu bugetele în mână, să găsim soluții sustenabile economic. Nu am nici cea mai mică ezitare să aprob măriri de salarii. Îmi doresc să găsesc soluția, dar să știți că CFR a fost privit ca ruda săracă în transporturi în acești ani. Are nevoie de investiții masive. În fiecare zi avem evenimente, întârzieri, ăsta este efectul a 30 de ani de neinvestit în domeniul feroviar. Vorbim despre companii care sunt într-o situație dificilă din punct de vedere economic. Dacă am mări cu 10% salariile în acest moment, să spunem cu inflația, impactul este de peste un miliard. Aceste resurse nu există. Pe statutul feroviarilor majorările sunt de 40%”, a spus ministrul. El a adăugat că oamenii sunt nemulțumiți că le sunt înghețate salariile și că nu mai au bani pentru cheltuielile de zi cu zi.

Pin It