Voucherele de vacanţă pot fi acordate şi angajaţilor din sectorul privat

Valoarea maximă ar fi de 13.800 de lei, echivalentul a şase salarii minime brute garantate pe ţară, conform unui comunicat al Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului.
Printre avantajele angajatorilor care acordă vouchere de vacanţă, Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului menţionează 100% deductibilitate fiscală în limita a 13.800 lei/angajat/an fiscal şi scutirea de contribuţia asiguratorie pentru muncă, în valoare de 2,25% din salariul brut al angajatului. De asemenea, sunt scutite de la plata contribuţiilor sociale datorate de angajat. Voucherele de vacanţă primite de salariaţi pot fi folosite pentru achiziţionarea serviciilor de cazare, iar în pachetele turistice care includ obligatoriu cazare pot fi adăugate şi alte servicii precum masă, transport sau tratament balnear. Legislaţia în vigoare privind acordarea acestora este: OUG nr. 8/2009, cu modificările şi completările ulterioare.
În perioada 2022 – 2026, voucherele de vacanţă urmează să fie emise doar pe suport electronic.
