Tâlhar din Curtea de Argeș, reținut!

Zilele trecute, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie și au reținut un bărbat în vârstă de 26 de ani, din Curtea de Argeș. Din cercetări, s-a stabilit că în seara zilei de 28 noiembrie a.c., în jurul orei 21.00, ar fi manifestat acte de violență asupra unui alt bărbat, cu scopul de a-i sustrage un telefon mobil. Bărbatul a fost depistat de angajații Secției 4 Poliție Pitești, care au pus în executare un mandat de aducere emis pe numele acestuia, conducându-l la sediul Poliției Municipiului Pitești. După administrarea probatoriului, agresorul a fost reținut pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
