Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 15 august 2026 03:30

Pandemia va fi doborâtă doar cu imunizări obligatorii

Vaccinarea obligatorie împotriva coronavirusului este „o soluţie de ultimă instanţă”, conform directorului pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. „Obligativitatea imunizării este o soluţie de ultimă instanţă şi se aplică doar atunci când au fost epuizate toate opţiunile fezabile de îmbunătăţire a ratelor de vaccinare. Eficacitatea obligativităţii depinde foarte mult de context. Ceea ce este acceptabil într-o societate şi într-o comunitate poate să nu fie eficient şi acceptabil în alta”, a atras atenţia Hans Kluge.
Din ce în ce mai multe ţări din Europa, inclusiv Germania, dezbat dacă să facă obligatorii serurile Covid-19, după ce Austria a anunţat în noiembrie că va impune această obligativitate de la 1 februarie anul viitor, ceea ce a provocat proteste de amploare. Totodată, în faţa creşterii cazurilor în Europa, oficialul OMS a făcut apel la o mai bună protejare a copiilor cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani, în prezent aceasta fiind cea mai afectată grupă de vârstă.
Pentru a evita închiderea din nou a claselor şi revenirea la cursurile online, filiala europeană a OMS a recomandat o creştere a testărilor în şcoli şi luarea în considerare a vaccinării elevilor. „Folosirea măştilor şi o bună ventilaţie (a claselor), precum şi testarea regulată ar trebui să fie regula în toate şcolile primare, iar vaccinarea copiilor ar trebui să fie discutată şi luată în considerare la nivel naţional, pentru a proteja şcolile”, a mai spus Hans Kluge. OMS şi-a reiterat, de asemenea, îngrijorarea faţă de noua variantă Omicron de coronavirus, însă a cerut combaterea actualei variante dominante de Sars-CoV-2, Delta, pentru „o victorie mâine împotriva Omicron”.

Pin It