În localitățile cu incidența sub 3 la mia de locuitori cursurile se fac cu prezență fizică

Rata de vaccinare a personalului din școli nu va mai conta în localitățile care au o incidență a cazurilor Covid-19 sub 3 la mia de locuitori. „Asta înseamnă că toți elevii din aceste localități vor reveni fizic la cursuri”, a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Fiecare instituție de învățământ poate decide dacă testele din salivă pot fi efectuate și la domiciliu. „În toate școlile și grădinițele din localitățile care au o incidență sub 3 la mie este permisă prezența fizică la cursuri fără a se mai ține cont de rata de imunizare a personalului din unitățile de învățământ”, a completat Sorin Cîmpeanu.
Acesta a mai precizat că se pregăteşte o decizie a CNSU în acest sens. Potrivit acestuia, 1.724 de localităţi din România au rata de infectare sub 3 la mie. „Este în curs de pregătire o hotărâre CNSU prin care MEN şi MS sunt abilitate să modifice ordinul comun, astfel încât să fie permisă prezenţa fizică în şcoli şi grădiniţe în localităţile unde rata de incidenţă este sub 3 la mie, fără a depinde de rata de vaccinare a personalului din învăţământ”, a explicat acesta.
