Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 15 august 2026 00:41

Testarea elevilor în școli întâmpină o nouă problemă, frica de răspundere

Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a vorbit recent despre testarea elevilor. „Dacă sistemul educațional și-a dorit acest sistem, atunci sistemul educațional trebuie să rezolve această chestiune”, a spus el. „Testele de salivă au fost considerate un fel de miracol prin care noi detectăm elevii infectați, cu scopul să nu mai ajungă în sistemul educațional. În momentul în care s-a introdus testul de salivă, s-a reglementat și se va pune în aplicare, toate categoriile profesionale care au propus, fie că-i o parte a pedagogilor, o parte a părinților, o parte a asociației elevilor, toți s-au retras imediat, nimeni n-a mai vrut să-și asume răspunderea cine să facă aceste teste, toți cei care au spus până atunci că e absolut necesar, au zis „să vină statul, să rezolve. Statul suntem noi. Noi suntem, cu toții, nu sunt alții. Nu e cineva de sus care vine și-ți aduce 3.000 de medici și 3.000 de asistenți în școli. Nu avem! Noi trebuie să ne rezolvăm. Dacă ne-am dorit acest sistem, încă o dată, nu vreau să mă pronunț pe partea educațională. Cum putem să folosim aceste teste de salivă, pentru care plătește statul român, din banii noștri, ai tuturor, și ai părinților, și ai pedagogilor și așa mai adeparte. E valabil și pe partea de sănătate, nu vreau să par că dau lecții. Noi, societatea, avem acest sport de fugă de răspundere. Lansăm niște idei, punem presiune, vrem să facem ceva, vrem ca statul să vină să ne rezolve niște lucruri, chestiuni care unele dintre ele sunt legitime, dar atunci când trebuie să pun și eu munca mea, puțină, o jumătate de oră, 5 minute, atunci, nu. Atunci fugim de răspundere” a declarat acesta.

Pin It