Studenții masteranzi și doctoranzi pot obține bani de la stat pentru a începe o afacere!

Zilele trecute, Guvernul a aprobat suplimentarea de la 20 de milioane de euro la 135 de milioane de euro a bugetului total al programului Innotech Student, prin care studenții, masteranzii și doctoranzii vor putea obține granturi cu valori maxime de 40.000 - 100.000 de euro pentru a-și deschide mici afaceri. Inițial, au fost selectate numai 3 proiecte derulate de 3 universități, în care urmează să fie recrutați tinerii care vor fi incluși în programe de educație, practică, iar o parte dintre ei vor primi și granturi pentru a face afaceri.
Prin suplimentarea nouă de buget, vor fi contractate încă 68 proiecte cu punctaje egale, ce nu au putut fi departajate în urma evaluării și a căror valoare totală depășea alocarea inițială. Prin proiectele selectate, peste 23.500 studenți, doctoranzi și cursanți vor beneficia de sprijin pentru tranziția de la școală la viața activă. Se estimează că peste 1.300 studenți și cercetători își vor găsi o slujbă și 3.400 locuri de muncă vor fi create, ca urmare a sprijinului financiar oferit întreprinderilor mici și mijlocii.
Documentele pot fi descărcate de pe site-ul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene. Organizațiile beneficiare ale celor 68 proiecte selectate pentru finanțare sunt: camere de comerț (4); institutul național de cercetare-dezvoltare, instituții de învățământ superior de stat acreditate (13); instituții de învățământ superior particulare acreditate (3); întreprinderi mici (9); întreprinderi mijlocii (7); microîntreprinderi (5); ONG-uri (25); o organizație patronală.
Aceste organizații vor trece apoi la recrutarea, în cadrul proiectelor lor, a tinerilor care vor să meargă pe calea antreprenoriatului.
Inițiativele desfășurate în cadrul proiectelor selectate cuprind programe de învățare prin experiență practică, servicii de mentorat, consiliere și orientare profesională axate pe dobândirea și formarea de competențe antreprenoriale în sectoarele economice cu potențial competitiv, adresate studenților.
Într-o primă etapă, vor fi selectate planurile de afaceri finanțabile și vor fi înființate întreprinderile care urmează să realizeze planurile de afaceri cu ajutor de minimis. Cea de-a doua etapă vizează sprijinul financiar sub forma micro-granturilor pentru deschiderea unei afaceri și va include activități pentru decontarea de către administratorul schemei de antreprenoriat a sumelor aferente implementării planurilor de afaceri.
Cuantumul maxim al ajutorului de minimis pentru fiecare întreprindere sprijinită este stabilit proporțional cu numărul de slujbe create, astfel: mai mic sau egal cu 40.000 euro pentru crearea a cel puțin două locuri de muncă; peste 40.000 euro, dar mai mic sau egal cu 60.000 euro pentru crearea a cel puțin 3 locuri de muncă; mai mare de 60.000 euro, dar mai mic sau egal cu 80.000 euro pentru crearea a cel puțin 4 locuri de muncă; mai mare de 80.000 euro, dar mai mic sau egal cu 100.000 euro pentru crearea a cel puțin 5 locuri de muncă.
Pentru cea de-a treia și ultima etapă, este prevăzută asigurarea sustenabilității planurilor de afaceri în timpul perioadei de implementare a proiectului.
