Clienţii CEZ ar putea primi facturile mai târziu luna aceasta

CEZ și-a anunţat consumatorii că este posibil ca facturile aferente lunii noiembrie să ajungă mai târziu decât în mod normal, întrucât compania modifică sistemul de facturare pentru a se conforma Legii privind plafonarea preţurilor. „Pentru implementarea măsurilor de compensare/plafonare a preţurilor în sistemul informatic, conform cu noile prevederi impuse de Legea 259/2021 privind aprobarea O.U.G. 118/2021, CEZ Vânzare a anunţat suspendarea temporară a facturării serviciilor de energie electrică şi gaze naturale”, a menționat compania.
Plafonarea şi/sau compensarea se vor aplica pentru consumul de energie electrică şi/sau gaze naturale realizat începând cu luna noiembrie. Clienţii CEZ Vânzare care se încadrează în prevederile legislative vor primi facturile cu valorile compensate şi la preţurile plafonate de legislaţia în vigoare. Implementarea acestor modificări impune suspendarea temporară a facturării pentru a fi efectuate modificările tehnice necesare în sistemul de facturare.
