Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 14 august 2026 20:47

Compensarea facturilor la energie și gaze se va face de luna viitoare

Ministrul demis al Energiei, Virgil Popescu, a explicat că Guvernul Cîțu a adoptat O.U.G. de compensare a facturilor la energie electrică și gaze care se va aplica de la 1 noiembrie 2021. Potrivit lui, compensările vor fi aplicate direct pe factură, fără ca beneficiarii să facă vreun demers în acest sens. Astfel, facturile la energie electrică vor fi compensate cu 21 de bani/kw, respectiv 21 de lei din prețul final al facturii, care se încadrează la consum între 30 - 200kw +10%, iar pentru gaze compensarea va fi de 25% din factură. „Vorbim despre 5,2 milioane de gospodării racordate la energie electrică din totalul de 8 milioane. Discutăm despre 13 milioane de români, 2,2 milioane de gospodării racordate la rețeaua de gaze dintr-un total de 3,6 milioane. Dacă înmulțim cu 2,5, ajungem la peste 5 milioane de români care sunt racordați la gaze. Cam 65% din populația României va beneficia de compensare, începând cu data de 1 noiembrie, până la data de 31 martie 2021. Creșterea de preț ar trebui să se reflecte din luna noiembrie”, a declarat Virgil Popescu.
În cazul persoanelor vulnerabile care vor beneficia de legea „consumatorului vulnerabil” este nevoie ca aceștia să se adreseze primăriilor. „La consumatorul vulnerabil, persoana trebuie să meargă către primării să completeze niște date. Pentru Ordonanță nu trebuie să facă absolut nimic, decât să-și urmărească consumul la energie și gaz, ca să nu depășească decât cu maxim 10% acea plajă de consum, 150 kw - 1.000 de kw”, a mai spus acesta.

Pin It