Testarea elevilor se va face de două ori pe săptămână

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că este nevoie de 70 de milioane de teste de salivă până la finalul semestrului. Florin Cîţu a solicitat Agenţiei Naţionale a Medicamentului să elaboreze cerinţele minime de performanţă pentru a fi transmise Oficiului Naţional pentru Achiziţiile Centralizate. „Lucrăm pentru a estima numărul testelor non-invazive care să fie administrate elevilor şi personalului didactic. Este vorba despre o achiziţie de nivel foarte mare pentru că au rămas 11 săptămâni din semestrul I, având în vedere că procesul de screening înseamnă 6,4 milioane de teste necesare săptămânal, deci 70 de milioane de teste până la finalul semestrului”, a spus premierul.
Cîmpeanu a precizat că atât primul ministru, cât şi ministrul Sănătăţii au solicitat Agenţiei Naţionale a Medicamentului să elaboreze cerinţele de reglementare şi cerinţele minime de performanţă pentru a le transmite oficiului de achiziţii. Ministrul Educaţiei a specificat că testele nu vor fi omologate, ci autorizate de urgenţă. Totodată, acesta a spus că în şcoli se fac teste antigenice şi că Ministerul Sănătăţii a suplimentat cu 280.000 numărul acestora la dispoziţia unităţilor de învăţământ. Testele pozitive vor trebui să fie confirmate prin teste PCR sau teste antigenice. Copiii se pot testa doar cu acordul părinţilor.
