Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 15 august 2026 19:56

Guvernul a prelungit măsura şomajului tehnic

Aceasta se va aplica pentru angajaţii care vor avea nevoie, în cazul în care evoluţia pandemică se înrăutăţeşte. Legea s-a adoptat prin ordonanţă de urgenţă și are în vedere măsurile de sprijin pentru părinţi. „Noi am adoptat din nou şomajul tehnic, miercuri, în şedinţa de Guvern. De fapt am prelungit aplicarea lui, am adoptat o ordonanţă de urgenţă care să ofere sprijin pentru părinţii care se află acasă, pentru supravegherea copiilor care sunt în şcoală online şi, de asemenea, în şomajul tehnic intră şi alte categorii de profesionişti care vor putea primi un sprijin activ în cazul în care evoluţia pandemică se înrăutăţeşte”, a afirmat Raluca Turcan.
Pe de altă parte, ministrul Muncii a menţionat că Guvernul intenţionează să permită contracte şi mai flexibile pentru angajatori şi angajaţi pe piaţa muncii. „Am flexibilizat <<kurzarbeit>> şi l-am făcut mai accesibil, dar cred că în materie de flexibilizare, relaţii de muncă se poate face mai mult şi avem pregătit, în momentul de faţă, un act normativ. Să vedem dacă va fi ordonanţă sau proiect de lege, astfel încât să oferim posibilitatea şi unor contracte cu timp de muncă inegal, cum ar fi casual work sau job sharing, employ sharing sau alte forme de astfel de contracte”, a mai menţionat Turcan.
Ea a participat la evenimentul online organizat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România privind lansarea celei de-a 19-a ediţii a lucrării „Carta Albă a IMM-urilor din România”.

Pin It