Ajutorul social se va putea cumula cu salariul

Acest lucru va fi posibil timp de șase luni după angajare, potrivit unei ordonanțe de urgență apărute în Monitorul Oficial. Totuși, pentru a se aplica efectiv în practică, noua regulă are nevoie de norme procedurale date prin hotărâre a Guvernului. Concret, se introduce posibilitatea de menținere a acordării ajutorului social pentru o perioadă de șase luni de la data angajării unei persoane ce primește ajutor social. Regula se va aplica cu condiția semnării unui contract de muncă pe o perioadă de cel puțin 24 de luni.
„În situația în care persoanele apte de muncă beneficiare de ajutor social se angajează cu contract individual sau în baza unui raport de serviciu, pentru o perioadă de cel puțin 24 de luni, acordarea ajutorului social se prelungește pentru 6 luni, în cuantumul primit anterior angajării”, s-a prevăzut în O.U.G. 101/2021. Conform autorităților, această facilitate se introduce pentru a stimula angajările și pentru a evita dependența de ajutorul social.
