Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 14 august 2026 17:34

Se solicită container pentru Spitalul Valea Iașului

Comitetul pentru Situații de Urgență Argeș solicita Comitetului Național pentru Situații de Urgență trei containere pentru spitalele Leordeni, Mioveni și Valea Iașului. Potrivit prefectului interimar de Argeș, Lucian Ionescu, acestea vor fi folosite pentru desfășurarea activității în ambulatoriul de specialitate. „Instituția Prefectului – Județul Argeș și Structura Teritorială pentru Probleme Speciale – Județul Argeș vor efectua, de îndată, toate demersurile necesare, potrivit legii, pentru obținerea a 3 containere modulare și a sistemelor de încălzire corespunzătoare pentru triajul epidemiologic al pacienților și decontaminarea personalului medico-sanitar și auxiliar sanitar, cu următoarea repartizare: un container la Spitalului de Pneumoftiziologie Leordeni; un container la Spitalul Orășenesc Mioveni; un container la Spitalul de Pneumoftiziologie Sf. Andrei Valea Iașului”, se menționează în Hotărârea CJSU Argeș.

 

Pin It