Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 15 august 2026 17:03

În restaurante și baruri se va intra cu document Covid-19

Ioana Mihăilă a declarat că există discuţii între reprezentanţii M.S., cei ai Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi specialiştii INSP privind accesul pe baza certificatului în spaţiile închise aglomerate, în cazul în care numărul infectărilor va creşte semnificativ şi paturile din spitale „vor începe să se umple”. „Avem câteva principii de la care plecăm. Cel mai important este că ne dorim să ţinem şcolile deschise cât mai mult timp posibil, aşa cum este în ordinul comun, până la şase la mie incidenţă într-o localitate. Ele vor fi deschise pentru învăţământul faţă în faţă dacă nu se întâmplă nimic deosebit în ceea ce priveşte situaţia infecţiilor la copii. Un al doilea principiu şi un al doilea obiectiv pe care îl avem este să nu restricţionăm circulaţia persoanelor vaccinate. Şi un al treilea este să ne străduim să nu închidem acele sectoare ale economiei care au avut de suferit anul trecut, cum este, de exemplu, HoReCa. Plecăm de la aceste trei principii şi în funcţie de cum va evolua pandemia, vom vedea la care dintre activităţi vom verifica documentul, permiţând accesul fie pe baza lui, fie pe baza certificatului care atestă imunizarea, dacă ne referim poate la activităţi care implică un risc mai mare de transmitere, în spaţii închise cu aglomerări de persoane”, a declarat Ioana Mihăilă. Ea a afirmat că o variantă de lucru este ca în restaurante sau în baruri, unde riscul de transmitere este unul destul de ridicat, accesul să se facă pe baza certificatului, fie a celui european, fie a celui de vaccinare. Potrivit ministrului, ritmul de creştere a infecţiilor este „mai accelerat faţă de predicţiile” INSP din urmă cu o lună. „Acum, incidenţa, inclusiv în Bucureşti, este de sub unu la mie, dar ritmul de creştere este accelerat. Este un lucru la care ne aşteptam, de altfel, pentru că l-am observat şi în alte ţări europene care sunt acum în plin val patru, o creştere accelerată a cazurilot tocmai datorită contagiozităţii crescute a tulpinii Delta”, a susţinut ministrul Sănătății.

 

Pin It