Bursele elevilor vor fi majorate din luna ianuarie

Elevii au cerut sume mai mari pentru bursele de studiu, merit și de performanță, însă oficialul a transmis că propunerea venită din partea Ministerului prevede, cel puțin în unele cazuri, măriri mai mari. „Pot să vă spun că propunerea este ca, începând din ianuarie 2022, să avem creșteri semnificative ale cuantumului minim. Dacă vreți să vă zic cu titlu de propunere ce înseamnă creșteri semnificative, pot să vă spun că de la 100 de lei cuantumul bursei de performanță, elevii au cerut 300 de lei, iar Ministerul Educației a propus 500 de lei. Pentru bursa de studiu, care în interior are și un pronunțat caracter de sprijin social, putem lua în considerare un cuantum de 150 de lei, iar pentru bursa de ajutor social, care are în spate puternice motive medicale - este vorba despre acei elevi bolnavi cronici sau aceia care sunt orfani de ambii părinți - considerăm că și acolo este nevoie de o creștere, de o dublare de la un cuantum minim de 100 de lei la 200 de lei. Pentru bursa de merit, care este acum 100 de lei, la nivel de cuantum minim există în procesul de negociere cu Consiliul Național al Elevilor propunerea să crească, să fie diferențiată - de merit 1 și de merit 2 - și să aibă o valoare de 200 de lei de la 100 de lei merit 1, și de 250 de lei în raport cu 100 de lei merit 2”, a spus Sorin Cîmpeanu.
