Amendați pentru transport ilegal de lemne

În ziua de 5 august, oamenii legii din cadrul Secției de Poliție Rurală Domnești au acționat pentru verificarea legalității transportului de material lemnos, ocazie cu care au depistat un bărbat în vârstă de 46 de ani, din comuna Coșești, care transporta cu un autocamion, pe DJ 731 Corbi, lemn prelucrat, sub formă de cherestea. În urma verificării cantității de către un specialist silvic, s-a constatat că acesta avea aproape 2 mc de cherestea, esență rășinoase, fără a deține documente de proveniență și de însoțire a acestora. În urma celor constatate, bărbatul a fost sancționat cu o amendă în valoare de 1.000 de lei, iar materialul, în valoare de aproximativ 1.500 de lei, a fost confiscat și predat reprezentanților Ocolului Silvic Domnești. De asemenea, polițiștii au mai depistat un bărbat în vârstă de 57 de ani, din Nucșoara, care transporta lemne cu un atelaj, pe raza localității de domiciliu, fără a deține documente de proveniență. În urma evaluării, s-a constatat că acesta deținea 1,5 mc lemn foc, de esență rășinoase. Bărbatul a fost amendat cu 1.000 de lei, iar lemnul, în valoare de aproximativ 500 de lei, a fost confiscat și predat tot reprezentanților Ocolului Silvic Domnești.
