Mai mult de 80% dintre românii cu venituri mici nu-și permit o vacanță

Peste trei milioane de cetățeni nu au acces nici măcar la o săptămână de vacanță, a anunțat confederația națională sindicală Cartel Alfa. Datele Eurostat au arătat că inegalitatea accesului la un sejur a crescut cel mai mult în țara noastră, situație care demonstrează, potrivit Cartel Alfa, că oamenii nu au beneficiat în mod echitabil de avantajele creșterii economice din ultimul deceniu. În general, 28% dintre cetățenii Uniunii Europene nu-și pot permite o vacanță timp de o săptămână departe de casă. Majoritatea dintre cei ale căror venituri sunt sub 60% din salariul mediu sunt șomeri sau pensionari, dar acest grup include și milioane de lucrători cu salarii mici, în special cei care câștigă minimul legal.
O analiză a datelor Eurostat de către confederația europeană a sindicatelor a constatat că inegalitatea accesului la vacanță a crescut în 16 state membre în ultimul deceniu între cei cu venituri sub 60% din valoarea salariului mediu și cei cu venituri peste acest prag. Confederația națională sindicală Cartel Alfa a spus că România are cea mai mare creștere a inegalității privind acest aspect din UE. De exemplu, în țara noastră aproape 87% dintre persoanele aflate în risc de sărăcie nu şi-au putut permite un concediu, comparativ cu 46,7% dintre cei cu venituri peste medie. Discrepanțe mari se găsesc și în Croația, Grecia, Bulgaria și Cehia...
