Polițiștii au dat sfaturi pentru o vacanță de vară lipsită de pericole

Oamenii legii continuă acțiunile preventive, atât în ceea ce îi privește pe copii cât și pe adulți. Perioada mult așteptată de copii, dar și de părinți, care aduce relaxare și implică deplasarea în zone de agrement, lăsarea copiilor fără supraveghere pe o perioadă mai lungă plus circulaţia mai intense pe drumurile publice. Acestea pot aduce și situații neplăcute, în cazul în care nu se ține cont de câteva recomandări. Pentru o vacanță liniștită, fără evenimente, care să afecteze sănătatea, viața sau bunurile, polițiștii Compartimentului Analiză și Prevenirea Criminalității Argeș au oferit câteva sfaturi. Pentru copii: Atunci când accesați Internetul, nu intraţi pe site-uri nepotrivite pentru vârsta voastră; nu deschideți email-uri, fișiere, pagini Web pe care le primiți de la persoane pe care nu le cunoașteți sau în care nu aveți încredere; nu dați parola nimănui, cu excepția părinților sau al celui care răspunde de voi; fiți atenți la cei care vor să știe prea multe. Nu daţi niciodată date personale (nume, adresa) sau fotografia celor cu care corespondaţi pe Internet. Nu stabiliţi întâlniri cu persoane pe care le cunoașteţi doar din mediul online; niciodată nu achiziționați produse de pe internet fără știrea sau încuviințarea părinților; înainte de a pleca undeva cereţi voie adulților, spunându-le unde mergeţi, cu cine, cum ajungeţi acolo şi când vă întoarceţi; nu afişaţi la vedere cheia de la intrare în locuinţă, bani, bijuterii sau telefonul mobil; încercaţi să fiţi mereu cu copii de vârsta voastră şi evitaţi să vă jucaţi sau să mergeţi undeva singuri; nu vă îndepărtaţi de locurile pe care le cunoașteţi, s-ar putea să nu mai știţi să vă întoarceţi; strada este periculoasă așa că respectați regulile de circulație; nu mergeţi singuri să cumpăraţi ceva, mai ales după lăsarea întunericului; nu intraţi în scara blocului sau în lift cu persoane pe care nu le cunoaşteţi; nu discutaţi cu străini despre voi, cum vă cheamă, unde locuiţi; nu plecaţi niciodată cu acestea, chiar dacă vă promit ca vă vor da bani sau un cadou; nu vă apropiaţi şi nu urcaţi în autoturismele unor oameni necunoscuți; dacă un copil mai mare sau adult se poartă urât cu voi, vă vorbeşte urât sau vă ameninţă cereţi imediat ajutor de la cei din jur, chiar dacă nu îi cunoaşteți; aveţi curaj să spuneţi NU necunoscuţilor. Trebuie să ştiţi că pentru a scăpa de un pericol care vă ameninţă puteţi ţipa sau fugi. În perioada vacanței de vară, polițiștii Compartimentului Analiză și Prevenirea Criminalității și Serviciului Rutier Argeș vor continua și intensifica acțiunile de prevenire, organizând activități informativ-educative, în taberele, centrele de plasament și cele de tineret și sport de pe raza județului nostru.
