Din iulie începe plata indemnizației de gratitudine

Cine va beneficia de acest drept? „Prin O.U.G. nr. 47/2021, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei nr.586/2021, s-a introdus un nou drept ce se acordă in baza Legii nr. 49/1991 - indemnizația de gratitudine. Acest drept se acordă începând cu data de 1 iunie 2021, din oficiu”, a anunțat Casa de Pensii Argeș. Categoriile de persoane îndreptățite să primească acest drept sunt: invalizii de război, veteranii de război, văduvele de război. Indemnizația nu se acordă accidentaților de război în afara serviciului ordonat și văduvelor de veteran. Cuantumul lunar al indemnizației de gratitudine este de 2.690 de lei, reprezentând 50% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat aferent anului 2021 (5.380 lei). Plata se va face începând cu luna iulie 2021, plătindu-se și indemnizația de gratitudine aferenta lunii iunie 2021.
