Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 14 august 2026 10:32

Medicii și profesorii vor putea obţine locuințe ANL

... nu se va mai aplica limita de vârstă! Condiția de până acum era ca persoana să aibă cel mult 35 de ani. Totodată, în cazul tinerilor, termenul de repartizare a unei locuințe ANL va crește de la 3 ani la cel mult 5 ani de la împlinirea vârstei de 35 ani, iar costul de vânzare se va raporta la investiția realizată și nu la costul de înlocuire. Guvernanții au pregătit o ordonanță de urgență care prevede eliminarea limitei de vârstă în cazul medicilor și profesorilor. Astfel, conform acestei ordonanțe, „specialiștii din învățământ și din sănătate, în sensul prevederilor prezentei legi, sunt persoane majore care pot depune cereri pentru repartizarea unei locuințe, destinate închirierii, în mod exclusiv specialiștilor din sănătate și/sau învățământ, indiferent de vârstă, dacă sunt angajați ai unităților din domeniile respective aflate pe raza unității administrativ-teritoriale în care sunt amplasate și care nu dețin o locuință în proprietate pe raza unității administrativ-teritoriale respective”. Guvernul a constatat că, în ultimii ani, a început să scadă numărul de unități locative achiziționate. Conform proiectului, repartizarea unei locuințe realizată prin programul guvernamental privind construcția acestora pentru tineri, destinate închirierii, se va realiza în termen de 60 de luni după împlinirea vârstei de 35 ani, și nu în 36 de luni ca până acum. Toate bune şi frumoase, dar locinţe ANL nu prea s-au mai construit în Argeş...

Pin It