Argeșeni beți la volan!

În weekend, oamenii legii din cadrul Secției de Poliție Rurală Tigveni au depistat în trafic un bărbat în vârstă de 48 de ani, din comuna Șuici, care conducea un autoturism pe D 703F, pe raza localității Cepari, deși consumase înainte alcool. Bărbatul a fost transportat la Spitalul Municipal Curtea de Argeș, acolo unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar conform art. 336 din Codul penal, iar permisul de conducere i-a fost reținut, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
Tot la sfârșitul săptămânii trecute, oamenii legii din cadrul aceleiași secții de poliție au oprit în trafic un bărbat în vârstă de 43 de ani, din comuna Ciofrângeni, care se afla la volanul unei mașini pe DJ 678A, pe raza localității de domiciliu, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Șoferul turmentat a refuzat recoltarea probelor biologice. Pe numele său a fost întocmit dosar conform art 336 din Codul penal.
