Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 14 august 2026 06:34

Peste 2.000 de permise de conducere reținute de polițiști

 

În perioada 14-16 mai la nivel național, oamenii legii au acționat pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză și depistarea conducătorilor de autovehicule aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a unor substanțe psihoactive, în vederea reducerii numărului și consecințelor accidentelor rutiere grave. În urma cercetărilor derulate în teren, au fost aplicate 18.619 de sancțiuni contravenționale, dintre care 8.872 pentru depășirea vitezei maxime legale admise, 244 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice și 9.503 sancțiuni aplicate pentru nerespectarea altor norme rutiere. Totodată, au fost reținute 2.078 de permise de conducere, dintre care 1.204 pentru depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime legale admise, 265 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice și 609 pentru nerespectarea altor norme rutiere. În cele 3 zile, au fost constatate 300 de infracțiuni, dintre care 126 pentru conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice, 19 pentru conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența substanțelor psihoactive și 185 reprezentând infracțiuni. În țara noastră, viteza neadaptată condițiilor de drum și cea neregulamentară se regăsesc în mod constant între primele trei cauze generatoare, fiind depuse constant eforturi pentru reducerea numărului și consecințelor accidentelor înregistrate din aceste cauze.

 

 

Pin It