Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 14 august 2026 07:26

Dacia a produs Dusterul cu numărul 2.000.000!

Joi, de pe linia de montaj a Uzinei Vehicule Dacia a ieşit automobilul Duster cu numărul 2.000.000. Este vorba despre un exemplar din seria limitată Duster Avantaj ECO-G 100 (motorizare cu alimentare mixtă benzină/GPL) de culoare Orange Atacama, destinat unui client din România. Prezentat în premieră mondială în martie 2010, la Salonul Auto de la Geneva, Duster a surprins lumea auto democratizând accesul la experienţa off-road şi marcând astfel o adevărată revoluţie în segmentul SUV. Atributele sale de vehicul practic, robust şi accesibil, cu capacităţi de veritabil "4×4", i-au asigurat un succes comercial imediat. "Duster este un simbol naţional de reuşită. Un model pentru care s-a lucrat intens şi la care au contribuit angajaţi din toate meseriile şi domeniile de activitate ale Renault Groupe în România. Am un sentiment de mare bucurie că, alături de colegi, am reuşit să depăşim provocările din ultimul an şi să marcăm, împreună, o cifră istorică. Vom continua să ne onorăm clienţii prin produse de calitate, cu cel mai bun raport prestaţii/preţ, aşa cum i-am obiţnuit. Totodată, vom avea grijă să rămânem competitivi", a declarat Miguel Oliver-Boquera, Director al Uzinei Vehicule Dacia şi Coordonator al platformei industriale de la Mioveni.

În România, modelul s-a instalat încă din primul an de comercializare în postura de lider incontestabil al segmentului SUV, pe care şi-a consolidat-o odată cu lansarea celei de-a doua generaţii, în 2017. Performanţa de pe piaţa internă a fost amplificată de rezultatele obţinute la export, Duster fiind livrat clienţilor din 44 de ţări din Europa, Africa de Nord şi Asia. Calităţile modelului precum şi impactul său asupra segmentului SUV şi asupra pieţei auto, în general, i-au adus de-a lungul anilor numeroase distincţii din partea presei specializate, printre care prestigiosul titlu "Maşina Anului în România", obţinut de ambele generaţii Duster, în 2011 şi 2018. Nu mai puţin importantă, aprecierea de care modelul se bucură în rândurile clienţilor este reflectată de existenţa unor comunităţi active de pasionaţi care îşi afirmă cu mândrie calitatea de posesori ai unui vehicul Duster. Fabricat într-o cadenţă de 930 de vehicule pe zi, din care peste 90% sunt destinate pieţelor externe, Duster este cel mai produs model al Uzinei Vehicule Dacia.

 

 

 

Pin It