Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 15 august 2026 07:49

Înainte de partajare, Facebook va încuraja oamenii să citească articolele

Pentru că ştirile false se ascund sub titluri senzaţionale şi se răspândesc şi din lipsa de atenţie a oamenilor, Facebook a decis să le spună propriilor utilizatorii să citească ştirile înainte să le trimită mai departe, tocmai pentru a nu contribui la răspândirea informaţiilor false. Reţeaua de socializare a început să testeze o nouă interfaţă, prin care este afişat, pe jumătatea inferioară a ecranului, un mesaj nou atunci când oamenii folosesc funcţia Share fără a fi citit înainte articolul. Meniul, care apare imediat după apăsarea butonului Share, îi dă utilizatorului (care nu a citit înainte articolul) două opţiuni: să citească articolul sau dă continue cu partajarea acestuia. Facebook nu obligă utilizatorul să citească articolul înainte de a-l distribui, însă îi transmite, subtil, că dă share la un material fără să ştie exact ce conţine. Noua funcţie este, evident, o încercare de limitare a transmiterii ştirilor false, la căror răspândire contribuie utilizatorii reţelelor sociale, când dau share fără citească mai mult decât titlul. Pe de altă parte, platforma, a cărui trafic beneficiază de pe urma răspândirii inclusiv a ştirilor false, nu pare dispus să facă nimic în legătură cu propriul algoritm, care avantajează postările controversate, inclusiv cele care încurajează la ură şi discriminare. Chiar şi în ceea ce priveşte utilizatorii care dau share fără citească materialele, Facebook s-a mişcat foarte greu. Acest test, care nu se ştie când va fi implementat la nivelul întregii platformei, vine la 8 luni distanţă după ce Twitter a lansat o funcţie similară.

 

Pin It