Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 14 august 2026 04:28

Ce libere legale ne aduce luna iunie

Ziua Copilului şi cele două zile de Rusalii sunt următoarele libere legale care vor trebui acordate salariaţilor în acest an, conform Codului Muncii. Cei care vor lucra în acele zile vor primi compensaţii legale. Aşadar, Ziua Copilului, 1 iunie, va fi într-o marţi. Iar cele două zile de Rusalii pică duminică şi luni, pe 20 şi 21 iunie. Atenţie: de anul trecut, salariaţii care vor avea două rânduri de libere legale cu ocazia Rusaliilor (adică primesc câte două zile libere pentru două culte creştine - pentru ortodocşi şi catolici, de exemplu) trebuie să recupereze aceste duble în baza unui program stabilit de angajator! În schimb, în unităţile sanitare, în unităţile de alimentaţie publică şi în locurile de muncă în care activitatea trebuie continuată din cauza procesului de producţie sau a specificului, salariaţii trebuie să lucreze în sărbătorile legale. Lor însă li se cuvine compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile, după cum stabileşte Codul Muncii. Dacă, din motive justificate, nu vor fi acordate libere, salariaţii beneficiază de un spor de minimum 100% din salariul brut. Important: Angajatorii care nu acordă liber în sărbătorile legale sau care nu compensează munca în aceste zile riscă să fie amendaţi de către inspectorii muncii cu sume între 5.000 şi 10.000 lei.

 

Pin It