Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 14 august 2026 05:36

Prinsă fără permis la Corbeni

 

Oamenii legii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie. Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate peste 100 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproape 30.000 de lei. Totodată au fost reţinute, în vederea suspendării dreptului de circulaţie, 11 permise de conducere şi au fost retrase 4 certificate de înmatriculare. "Recomandăm tuturor participanţilor la trafic să respecte regulile de circulaţie şi să adopte un comportament preventiv în deplasări, mai ales în condiţii meteo ce limitează vizibilitatea sau aderenţa la carosabil", a transmis IPJ Argeş.

De exemplu, pe 18 aprilie, poliţiştii din cadrul Secţiei Rurală Albeştii de Argeş au depistat o tânără în vârstă de 22 de ani, din comuna Dăeşti, judeţul Vâlcea, care conducea un autoturism pe raza localităţii Corbeni, fără a poseda permis de conducere. Totodată, din verificări a reieşit faptul că autoturismul i-a fost încredinţat, spre a fi condus, de un bărbat în vârstă de 27 de ani, din comuna Corbeni. În cauză a fost întocmit dosar conform art. 335, alin. 1 şi 3 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârşită.

 

 

Pin It