Controale pentru protejarea domeniului silvic

În ultima săptămână, poliţiştii au efectuat peste 800 de controale şi au întocmit 224 de dosare penale, în cadrul acţiunilor desfăşurate pentru protejarea fondului forestier. Astfel, în perioada 9-15 aprilie, oamenii legii au desfăşurat 837 de acțiuni pentru verificarea provenienţei, prelucrării, depozitării şi valorificării lemnului, precum şi pentru verificarea legalităţii transportului materialului lemnos. Au fost „puricate” obiective precum exploatări forestiere, instalaţii de debitat, depozite, târguri, pieţe, oboare şi ocoale silvice. Pentru neregulile constatate în domeniul silvic, s-au înregistrat 224 de dosare penale, fiind cercetate 83 de persoane, şi au fost aplicate 151 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 227.000 de lei. Ca măsuri complementare, au fost confiscaţi 350 de mc de lemn, în valoare de 189.400 de lei. De altfel, în tot acest timp au fost înregistrate 13 apeluri care semnalau posibile transporturi ilegale de material lemnos, 4 dintre acestea confirmându-se ca fiind efectuate fără respectarea legii.
