Economisiți timp și bani abonându-vă la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!
Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.

Sute de argeşeni amendaţi pentru nepurtarea măştii şi încălcarea restricţiilor de circulaţie

 

Poliţiştii argeşeni sunt la datorie, alături de celelalte structuri cu care se acţionează în sistem integrat, pentru verificarea respectării măsurilor de prevenire şi limitare a infectării cu virusul Covid-19. Reamintim că în mai multe localităţi din judeţul nostru sunt instituite măsuri suplimentare, ca urmare a depăşirii pragului de 4 cazuri la 1.000 de locuitori. Astfel, în ultimele 48 de ore, oamenii legii au desfăşurat 56 de acţiuni punctuale (dintre care 50 de independente, 4 împreună cu lucrători I.J.J. Argeş şi două cu reprezentanţi ai altor instituţii). Au fost verificate 2.729 de persoane, 226 de mijloace de transport în comun şi 484 de locaţii, în care au fost controlate şi 311 societăţi comerciale. "Au fost vizate, în special zonele aglomerate, de agrement, centrele comerciale, restaurantele şi mijloacele de transport în comun, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural. Localurile şi restaurantele au fost verificate cu privire la respectarea măsurilor organizatorice specifice, a programului de lucru şi în privinţa respectării măsurilor de protecţie de către personal şi clienţi. De asemenea, au fost desfăşurate activităţi în zona lăcaşurilor de cult", a transmis Poliţia Argeş. Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii au aplicat 343 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 39.750 de lei, după cum urmează: 273 de sancţiuni, în valoare de 28.750 de lei, ca urmare a nepurtării măştii de protecţie; 70 de sancţiuni, în valoare totală de 11.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor privind deplasarea/libera circulaţie.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It

     Ți-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!