Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 14 august 2026 00:53

Când trecem la ora de vară

În noaptea zilei de 27 martie vom trece la ora de vară, iar ceasurile se vor da înainte cu o oră. Aşadar, ziua de 28 martie va fi cea mai scurtă zi din acest an. Se întâmplă acest lucru pentru a folosi cât mai mult lumina zilei. De-a lungul vremii, această schimbare a creat multe controverse, iar unii experţi susţin că schimbarea orei ar crea unele probleme de sănătate. Medicul şi europarlamentarul Tudor Ciuhodaru a explicat care sunt unele dintre măsurile pe care oamenii le pot lua pentru a evita problemele cauzate de modificarea programului de somn: planificarea corespunzătoare a activităţii; evitarea suprasolicitării datorată stimulentelor nervoase, substanţelor psihoactive sau situaţiilor conflictuale; nu e de neglijat petrecerea a cât mai mult timp în aer liber şi nici mişcarea, chiar sub forma unor simple plimbări; o alimentaţie bogată în fructe şi legume proaspete. Invocând faptul că se perturbă nejustificat populaţia şi că pierderile din diverse domenii socioeconomice depăşesc câştigurile, unele ţări au renunţat la schimbarea orei de iarnă-vară sau nu au aplicat-o vreodată. Şi în România a fost respinsă o iniţiativă legislativă ce prevedea acest lucru. În 1932 a fost introdusă pentru prima dată ora oficială de vară. În fiecare an, până în 1939, s-a făcut această schimbare, în prima duminică din aprilie, la ora 00.00 şi prima duminică din octombrie, la ora 01.00 (ora locală). Cu toate acestea, între 1941 şi 1979, s-a renunţat la ora de vară, până când România a semnat Convenţia fusurilor orare. În 1997, s-a dat Ordonanţa 20/1997 cu privire la stabilirea orarului de vară şi a orei oficiale de vară pe tot teritoriul ţării noastre.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It