Prima femeie din Jandarmeria Română care a participat în misiunile din Afganistan

Aceasta se numeşte Nicoleta Tănăsoiu şi a avut rolul de "Guardian Angel". În anul 2018 şi-a sărbătorit ziua de naştere în Afganistan. Împlinea 32 de ani şi avea parte de o aniversare inedită. "Nicoleta Tănăsoiu asigura protecţia colegilor noştri consilieri. Mai exact, în cazul unui atac, trebuia să intervină. Şi nu doar atât, ci să acorde şi primul ajutor pentru persoanele rănite. Era viaţa ei, pentru viaţa lor. Nu au fost puţine momentele când viaţa chiar i-a fost pusă în pericol. Orice persoană sau maşină străine trebuiau privite ca un potenţial pericol. O permanentă tensiune, o permanentă luptă pentru viaţă. Şi lupta se transforma în teamă când, după ce baza ta a fost atacată, vedeai ducându-se pe tărgi trupurile celor morţi în atac. Ne-a spus că a marcat-o momentul în care prima rachetă a lovit locul unde se afla, tot atunci fiind şi prima adăpostire în buncăr. Poate, pentru că, în astfel de momente, simţi cât de fină este linia dintre viaţă şi moarte. Un contrast frapant între experienţa trăită şi feminitatea Nicoletei. Şi, evident, apare întrebarea: de ce ai alege să participi la o astfel de misiune, mai ales ca femeie? Câteodată, cea mai importantă luptă e cea dusă cu tine şi temerile tale. Ai nevoie să-ţi demonstrezi ţie şi nu altora că poţi câştiga războaie născute în interiorul tău. O astfel de experienţă, precum a Nicoletei, dărâmă bariere şi construieşte încrederea că imposibilul devine posibil atunci când crezi în tine", a transmis Jandarmeria Română.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
