Accident cu două mașini la Curtea de Argeș: 5 persoane rănite!


În această după-amiază, un grav accident de circulație a avut loc pe strada Rm. Vâlcea, din municipiu. "Din verificările preliminare efectuate de către polițiștii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeș, s-a stabilit că un tânăr în vârstă de 21 de ani, din comuna Băiculești, care conducea un autoturism pe strada Râmnicu Vâlcea din municipiul Curtea de Argeș, având direcția de deplasare spre Tigveni, a intrat în coliziune cu autoturismul care circula în fața sa, condus de un tânăr în vârstă de 24 de ani, din Curtea de Argeș, în împrejurări care vor fi stabilite prin efectuarea cercetărilor. În urma impactului, autoturismul condus de tânărul de 21 de ani s-a răsturnat în afara carosabilului, iar al doilea autoturism a fost proiectat într-o mașină parcată pe un podeț de acces spre curtea unui imobil. În urma evenimentului, a rezultat rănirea ușoară a tânărului de 21 de ani, din Băiculești (contuzie membru superior), și a altor trei ocupanți ai aceluiași autovehicul, respectiv tânăr de 21 de ani, din Băiculești, pasager dreapta față (fractură umăr stâng), bărbat de 40 de ani, din Băiculești, pasager spate (fractură la nivelul umorului stâng), tânăr de 20 de ani, din Curtea de Argeș, pasager spate (contuzie mana dreaptă, fractură la nivelul a 2 metacarpiene).
De asemenea, a rezultat și rănirea a celuilalt conducător auto, respectiv tânăr de 24 de ani, din Curtea de Argeș. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut", a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Argeș. La scurt timp după ce victimele au fost transferate la Spitalul Municipal Curtea de Argeș, curtea unității spitalicești a fost luată cu asalt de către rudele tinerilor implicați în accident, fiind nevoie de prezența a două echipaje de poliție pentru a nu se "incinge spiritele"...
