Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 19 aprilie 2024 05:58

Elevii ar putea renunţa la mască în timpul orelor de sport

Ministerul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat recent că s-a consultat cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi s-a stabilit că ar fi acceptabile orele de sport la care elevii să nu poate mască de protecţie, dar cu condiţia ca acestea să se desfăşoare în aer liber. Cîmpeanu a explicat că s-a luat în calcul şi faptul că în cea mai mare parte a şcolilor din Europa purtarea măştii nu este obligatorie la orele de sport. "Am dat exemplul tuturor ţărilor europene care nu impun purtarea măştii în cadrul orelor de educaţie fizică. Există, în afară de regiunea Veneto, din Italia, în care încă există obligativitatea purtării măştii, singura regiune din Europa, mai există încă un caz special, cazul Franţei, care recomandă ca orele de sport să se facă fără mască, dar să se facă în exteriorul şcolii. Am discutat cu Ministerul Sănătăţii şi punctul de vedere până acum este că ar putea fi acceptabil să nu se poarte mască doar în condiţiile în care orele de sport se fac în exteriorul şcolii, în spaţii deschise. Discuţiile vor continua atunci când temperaturile vor permite aplicarea acestei variante propuse de MS.", a declarat acesta. Potrivit OMS, purtarea măştii în timpul efortului nu numai că nu e necesară, dar e chiar contraindicată din punct de vedere medical: "Oamenii n-ar trebui să folosească masca, atunci când fac exerciţii în aer liber, deoarece măştile pot îngreuna respiraţia. Transpiraţia poate face ca masca să devină umedă, ceea ce va îngreuna şi mai mult respiraţia şi va crea un mediu în care bacteriile vor creşte mai uşor. Cea mai importantă măsură sanitară în timpul efortului e menţinerea distanţei fizice, distanţa minimă fiind de un metru".

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

 
Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 10 lei, pe trei luni 28 de lei, pe șase luni 54 de lei, iar pe un an 100 de lei.