Preţul carburanţilor, în urcare rapidă

Benzina şi motorina au trecut de 5 lei în ultimele două săptămâni. Carburanţii s-au scumpit semnificativ, iar preţurile au ajuns aproape la acelaşi nivel cu cel care era înainte de apariţia crizei sanitare. În urmă cu două săptămâni, şoferii plăteau pentru un litru de benzină sau motorină sub 5 lei, acum preţul este de 5,2 - 5,3 lei/litru. Companiile petroliere pun creşterile pe seama majorării accizei şi a evoluţiei cotaţiei barilului de petrol. Cei care au venit la pompă luni, 22 februarie, au plătit pentru un litru de benzină 5,15 lei, iar pentru motorină 5,24.  Asta în timp ce în noiembrie 2020 plăteam pentru un litru de benzină 4,43 lei, iar pentru motorină 4,38 lei. Prin urmare, indiferent de combustibilul folosit, acum plătim cu peste 70 de bani mai mult faţă de cât plăteam în urmă cu 3 luni. "Este o creştere a cotaţiilor atât la benzină cât şi la motorină, trend de creştere la produsele petroliere ca urmare a revenirii economice. Este şi un motiv de fericire pentru stat, pentru că jumătate sunt accize şi taxe care merg la bugetul de stat, dar pe de altă parte, economic, nu e un lucru de bucurat, cresc serviciile de transport care se reflectă în creşterea costurilor mărfurilor transportate", a spus Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It