Amenzi uriaşe pentru staţionarea cu maşina în jurul grădiniţelor sau al şcolilor

 

Şoferii care vor staţiona în intervalul 07.00-20.00 în dreptul unităţilor de învăţământ riscă amenzi de până la 725 lei, potrivit unui proiect de lege înregistrat la Senat ce vizează modificarea Codului Rutier. Proiectul legislativ urmăreşte introducerea în Codul Rutier (OUG nr. 195/2002) a unei prevederi legate de stabilirea unor spaţii special amenajate şi semnalizate pentru îmbarcarea sau debarcarea preşcolarilor şi şcolarilor, pe toate laturile de acces ale unităţilor de învăţământ. Aceste locuri vor putea fi utilizate, însă, pe o durată de 20 de minute, în intervalul 07.00-20.00, de cei care îşi lasă sau iau copiii de la grădiniţe sau şcoli. În această privinţă, proiectul stabileşte şi amenzi pentru şoferii, alţii decât cei îndreptăţiţi, care staţionează pe aceste locuri, în timpul zilei, respectiv de 4-5 puncte de amendă. Dacă luăm în calcul punctul de amendă în valoare de 145 lei, putem afla că amenda pe care o poate primi un şofer care staţionează pe unul dintre aceste locuri speciale este cuprinsă între 580 şi 725 lei. Proiectul de lege vizează şi alocarea în mod gratuit a cel minim două locuri sau cel puţin 5% din numărul total al locurilor de parcare pentru femeile gravide sau pentru vehiculele care transportă copii în vârstă de până la doi ani, lângă clădirile cu utilitate publică. Clădirile de utilitate publică pot fi şcoli, spitale sau clinici, bănci sau instituţii ale administraţiei publice. Aceste locuri ar urma să fie adaptate, rezervate şi semnalizate prin marcaje distinctive. Menţionăm că prevederile proiectului nu se pot aplica. Iniţiativa legislativă trebuie să treacă de Parlament, să fie promulgată de preşedintele statului şi să fie publicată în Monitorul Oficial pentru a fi pusă în aplicare.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

 
Pin It