Au crescut restanţele argeşenilor la bănci

Conform ultimului raport al Băncii Naţionale a României privind comportamentul financiar al populaţiei şi agenţilor economici în profil teritorial, restanţele argeşenilor la bănci au crescut masiv faţă de anul trecut. Astfel, dacă în octombrie 2019 valoarea acestora era de 132,5 milioane lei la creditele în monedă naţională şi de 39 milioane lei la creditele în valută, în octombrie 2020 s-a ajuns la restanţe de 146,5 milioane lei la creditele în moneda naţională şi de 39,7 milioane lei la creditele în valută. Aşadar, într-un singur an, datoriile la bănci au crescut cu 6,7 milioane lei (67 miliarde lei vechi). Pe de altă parte, valoarea creditelor pe care argeşenii le-au contractat la bănci au însumat în luna octombrie a acestui an 6,6 miliarde lei (din care 1,43 miliarde lei reprezintă credite în valută), faţă de 6,4 miliarde lei în octombrie 2019.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
