Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 12 august 2026 15:49

Permisele auto vor fi livrate la domiciliul solicitanţilor tot prin Poşta Română

În următorii doi ani, carnetele de conducere vor fi livrate la domiciliul solicitanţilor tot prin Poşta Română, a anunţat operatorul naţional poştal, care a câştigat prin licitaţie un contract de peste 27,31 milioane lei cu Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat. În comunicatul de presă transmis luni, compania spune că în baza contractului estimat la 27,31 milioane lei, aceasta va livra aproximativ 4.800.000 trimiteri pe toată durata contractului (2.400.000 trimiteri pe an). "Anterior, furnizorul RAAPPS a fost tot Poşta Română, care a câştigat, în anul 2017, un contract în urma unei licitaţii la care a participat şi una dintre cele mai importante firme de curierat din România. La procedura de anul acesta s-au înscris aceleaşi două companii, principalii jucători locali de pe piaţa de profil, iar Poşta Română a avut, din nou, oferta câştigătoare", se arată în comunicatul companiei. Potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, firma la care face referire Poşta este Fan Courier, cea mai mare firmă privată de curierat.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It