Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 11 august 2026 13:35

Rafila: "Există riscul să avem al treilea val al pandemiei COVID în România"

Numărul de cazuri noi de coronavirus care apar zi de zi ar putea scădea până la sfârşitul acestui an, dar dacă măsurile luate de autorităţi nu sunt suficiente sau nu se va face corect gestionarea cazurilor, ne putem confrunta cu al treilea val COVID, atrag atenţia medicii. Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Naţionale de Microbiologie, reprezentantul României la OMS, a spus că un nou val ar putea apărea în primăvara anului viitor, dacă situaţia nu este corect gestionată. "Noi acum ne găsim, ca să fiu şi eu aşa în trendul vremurilor, în valul 2. Am văzut că sunt deja ţări cum e Japonia, de exemplu, unde apare al treilea val. Există întotdeauna decalaje între continente, între ţări, care ţin şi de sistemele de sănătate cum sunt organizate. Probabil că până la sfârşitul anului se va opri creşterea. Nu ştiu să vă spun cifre în momentul de faţă şi nici nu vreau să fac speculaţii. Însă este posibil ca după o perioadă de măsuri stricte care vor duce în mod sigur la scădere evidentă, spre primăvară, dacă nu o să reuşim să administrăm suficient de mult vaccin, mai ales la categoriile de risc, să asistăm la o nouă creştere începând probabil cu luna februarie. Şi atunci situaţia nu se rezolvă decât aşa cum spun cele mai optimiste voci, decât într-un an, dacă vom avea acces la vaccin şi ne vom organiza suficient de bine încât să administrăm serul şi mai ales dacă vom reuşi să explicăm populaţiei ce este un vaccin, ce conţine el, care sunt riscurile, dacă sunt riscuri, care sunt beneficiile încât oamenii să ia decizii informate. Este lucrul cel mai important: să nu forţăm niciodată lucrurile", a spus prof. dr. Alexandru Rafila.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It