Intrăm în Postul Crăciunului!

Conform calendarului ortodox, acesta începe la jumătatea lunii noiembrie - mai exact, în data de 15 noiembrie - şi se va încheia în 24 decembrie, lăsând sec în seara Sfântului Filip, pe data de 14 noiembrie. Dacă această zi pică în ziua de miercuri sau vineri, postul începe din seara zilei de 14. Aşadar, de ieri a început Postul Crăciunului. Prin durata lui de 40 de zile, ne amintim de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aştepta să primească cuvintele lui Dumnezeu scrise pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii. Astfel, creştinii, ţinând Postul Crăciunul de 40 de zile, se învrednicesc să primească pe Cuvântul lui Dumnezeu întrupat şi născut din Fecioara Maria. În Postul Crăciunului, credincioşii ar trebui să consume mâncăruri de post, astfel ei se vor abţine de la carne, brânză şi ouă, în timp ce lunea, miercurea şi vinerea se consumă mâncare fără ulei şi fără vin. Dacă în zilele de luni, miercuri şi vineri Biserica Ortodoxă prăznuieşte vreun sfânt mare, însemnat în calendar cu cruce neagră, creştinii pot consuma untdelemn şi vin, iar dacă hramul bisericii sau vreo sărbătoare însemnată în calendar cu cruce roşie, atunci se face dezlegarea şi la peşte. În zilele de marţi şi joi se face dezlegare la untdelemn şi vin. Mai mult, sâmbetele şi duminicile, până pe data de 20 decembrie, inclusiv, se dezleagă de untdelemn, peşte şi vin. În ziua de Ajun a Crăciunului se mănâncă abia seara şi doar grâu fiert îndulcit cu miere, covrig, turte din făină şi poame, deoarece cu seminţe a ajunat şi Daniil proorocul şi cei trei tineri din Babilon, care au prevestit şi aşteptat Naşterea Mântuitorului. De Crăciun, indiferent de ziua în care cade, se mănâncă de dulce.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
