Parlamentul a modificat legea adopţiilor: au fost simplificate mai multe proceduri birocratice

Camera Deputaţilor a adoptat decizional, proiectul care modifică şi completează Legea privind procedura adopţiei. Zeci de mii de copii aflaţi acum în grija statului vor avea şanse în plus de a-şi găsi o familie. Procedurile prin care un copil este declarat adoptabil au fost simplificate, iar cei care îndrăznesc să-şi asume uriaşa responsabilitate de a avea grijă de un suflet vor fi trataţi cu mai mult respect şi sprijiniţi. Este doar un pas înainte, spun activiştii pentru drepturile copilului, care mai au o listă lungă de revendicări. Legea a fost modificată în sensul în care este flexibilizată procedura de evaluare a adoptatorilor şi a etapei de monitorizare post-adopţie, precum şi debirocratizarea unor proceduri, printre care: eliminarea din procedură a identificării rudelor de până la gradul al IV-lea în cazurile în care planul individualizat de protecţie a copilului are ca finalitate adopţia; flexibilizarea derulării procedurii de adopţie pentru copiii care au împlinit vârsta de 14 ani, precum şi a grupurilor de fraţi care nu pot fi separaţi. Deputatul PNL, Iulian Bulai, s-a referit şi la adopţiile internaţionale. "Cel mai important este ca fiecare copil să ajungă într-o familie, chiar dacă această familie nu este în România. La 30 de ani de la Revoluţie şi de la abuzurile care s-au comis faţă de zeci de mii de copii în orfelinatele din România, noi, ca Parlament, ar trebui să avem curajul să ne asumăm şi acest amendament: adopţii internaţionale către părinţi care nu sunt nici etnici, nici cetăţeni români. Legea merge la promulgare.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
