Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 11 august 2026 11:52

Accident la Merișani: o persoană încarcerată!

Update:

"Din verificările preliminare efectuate de către polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș s-a stabilit că un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Curtea de Argeș, care conducea un autoturism pe DJ 703I, spre DN 7C, pe fondul vitezei excesive, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, ar fi traversat drumul național, răsturnându-se peste gardul cantonului din localitatea Merișani. În urma accidentului, un tânăr în vârstă de 17 ani, pasager în autoturism, a rămas încarcerat. Acesta a fost extras, inconștient, și predat unui echipaj medical, care l-a transportat la spital. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier", au adăugat reprezentanții IPJ Argeș.

În urmă cu puțin timp, un grav accident de circulație s-a petrecut pe raza comunei Merișani. La fața locului au intervenit pompierii cu o autospecială de intervenție, două echipaje SMURD, dar și o autospecială de descarcerare, întrucât o victimă rămăsese prinsă între fiarele contorsionate ale unui autoturism. "Din primele informații, au fost două victime. Şoferul, care prezenta leziuni la cap, a primit îngrijiri medicale și a refuzat transportul la spital. Pasagerul din dreapta acestuia a fost găsit inconștient și încarcerat în autoturismul suspendat cu plafonul pe gard. Echipajul de descarcerare a extras băiatul prins între fiare și l-a predat echipajului SMURD de terapie intensivă mobilă, care a început deplasarea de urgență la spital", ne-au transmis reprezentanții ISU Argeș. Revenim cu detalii!

 

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It