Corbi: poliţiştii au confiscat TIR-ul hoţilor de lemne!

Pe 27 octombrie, oamenii legii din cadrul Serviciului Ordine Publică - Biroul Combaterea Delictelor Silvice au acţionat, în localitatea Corbi, pe linia combaterii sustragerii, transportului şi comercializării de material lemnos fără forme legale, ocazie cu care au depistat un bărbat în vârstă de 57 de ani, din comuna Vlădeşti, care transporta, cu un ansamblu auto format din autoutilitară cu macara şi remorcă, cantitatea totală de 38,73 mc lemn, fără documente legale de provenienţă. În cauză, a fost întocmit dosar penal, conform Legii nr.46/2008, iar materialul lemnos a fost confiscat şi predat Ocolului Silvic Domneşti. De asemenea, ansamblul auto, folosit la transportul materialului lemnos, a fost indisponibilizat, până la finalizarea cercetărilor.
În aceeaşi zi, poliţiştii din cadrul Secţiei Rurale Domneşti au acţionat pentru prevenirea delictelor silvice, ocazie cu care au depistat un tânăr în vârstă de 22 de ani, din comună, care transporta cu o autoutilitară, pe raza localităţii de domiciliu, 3,5 mc lemn, fără documente legale de provenienţă şi transport. Tânărul a fost sancţionat contravenţional, conform Legii 171/2010, cu amendă în valoare totală de 1.000 de lei, iar materialul lemnos a fost confiscat şi predat reprezentanţilor Ocolului Silvic Domneşti.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
