Sfântul Ierarh Iachint de Vicina, prăznuit la Biserica Sfântul Nicolae Domnesc din Curtea de Argeş

Biserica Domnească din municipiul Curtea de Argeş l-a prăznuit miercuri pe cel de-al doilea ocrotitor - Sfântul Mitropolit Iachint de Vicina. Acesta a fost primul ierarh care a ocupat scaunul mitropolitan al Ţării Româneşti după recunoaşterea oficială de către Patriarhia Ecumenică în luna mai a anului 1359. Credincioşii argeşeni au participat la Sfânta Liturghie oficiată de către Părintele Arhiepiscop Calinic, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. După Sfânta Liturghie a fost oficiată Slujba Parastasului pentru ctitorii Bisericii Domneşti, ridicată în secolul al XIV-lea de către domnitorii Basarab I şi fiul acestuia, Nicolae Alexandru. Cu această ocazie, Ierarhul Argeşean a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură amintind de cele mai importante momente din activitatea Sfântului Mitropolit Iachint de Vicina. Sfântul Iachint de la Vicina a fost ultimul mitropolit al Vicinei şi primul mitropolit al Ţării Româneşti. El a organizat viaţa bisericească din Ţara Românească - a zidit biserici, a hirotonit preoţi, l-a adus pe Sfântul Nicodim de la Tismana să organizeze viaţa din mănăstiri după modelul prezent în Muntele Athos şi a purtat de grijă si românilor transilvăneni, cărora le-a trimis misionari şi persoane hirotonite. Sfântul Ierarh Iachint a trecut la cele veşnice în anul 1372.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
