Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 10 august 2026 08:36

Statistică: 53% dintre copii nu sunt conştienţi că există pericole online!

Educaţia, protecţia şi sănătatea copiilor reprezintă priorităţi pentru orice părinte. În mod cert, pandemia a generat noi preocupări pentru aceştia, fiind nevoiţi să găsească varianta echilibrată dintre a le oferi copiilor educaţie, alternative de petrecere a timpului liber şi serviciu. Dar responsabilităţile părinţilor nu se limitează la perioada dificilă prin care trecem, şi nici nu au început cu aceasta. Lipsa informării acestora despre pericolele online care pot traumatiza copiii, inexistenţa unei comunicări deschise şi sincere cu aceştia despre prietenii, preocupările şi pasiunile lor, accesul neîngrădit la tehnologie şi internet, au făcut din copii cetăţeni digitali care suferă din cauza abuzurilor online şi care rar vorbesc despre traumele prin care trec. Minorii care sunt online şi au conturi de socializare pe diverse platforme gratuite ar trebui să fie conştienţi atât de oportunităţi, căci tehnologia şi internetul au un rol esenţial în societatea actuală, dar şi de capcane. Rezultatele sondajului realizat de ISRA Center ne arată că 53% dintre copii nu sunt conştienţi că există pericole online, iar dintre cei care spun că au fost agresaţi, 42% afirmă au ales să discute cu prietenii, colegii sau cu alte persoane, ascunzând părinţilor prin ce au trecut. Ceea ce este şi mai grav, 19% dintre copiii care au fost agresaţi pe internet spun că nu au discutat niciodată cu nimeni despre ceea ce au păţit.

HappyGraff este prima aplicaţie mobilă prin care se oferă acces la servicii de consiliere copiilor şi adolescenţilor, direct de pe telefonul mobil. Aceasta funcţionează ca un jurnal în care adolescenţii îşi pot înregistra stările emoţionale ori de câte ori simt nevoia şi în care au acces la sfaturi utile despre cum să gestioneze diferite situaţii cu stări emoţionale dificile. Aplicaţia mobilă poate fi accesată pe telefoane mobile cu sistem de operare Android şi este disponibilă pentru descărare în GooglePlay în mod gratuit. Aplicaţia poate fi descărcată şi din website-ul: www.116111.ro. Numărul gratuit 116.111 la care adolescenţii pot suna pentru a-şi exprima temerile, pentru a vorbi despre aspectele care îi afectează în mod direct şi, cel mai important, pentru a primi ajutor în caz de urgenţă, număr disponibil de luni până vineri, între orele 08.00-20.00. Asistenţii sociali şi psihologii Asociaţiei "Telefonul Copilului" răspund acestor apeluri şi oferă servicii specializate de consiliere. În cei peste 17 ani de existenţă, telefonul a sunat de mai mult de 2.000.000 de ori! Redăm mai jos, sub protecţia anonimatului, unul dintre cazuri în care copiii cer ajutorul Asociaţiei "Telefonul Copilului". Datele au fost editate pentru a păstra confidenţialitatea victimei: "Bună, mă numesc Octavian şi am 16 ani. Mă confrunt cu o problemă la şcoală şi am nevoie de un sfat. Problema este că sunt hărţuit în mediul online. La un moment dat, un coleg de şcoală mi-a creat o pagină de Facebook falsă, în care se anunţa faptul că am murit. Foarte multe persoane m-au sunat speriate, inclusiv membri ai familiei. Consider că este un lucru foarte grav faptul că s-a ajuns atât de departe. Mai mult decât atât, colegii de şcoală profită de mine. Îmi scriu mereu pe reţelele de socializare să le fac temele, iar eu nu pot să îi refuz, pentru că aş vrea să fim prieteni. Nici să le spun părinţilor nu aş vrea, pentru că o să îmi interzică să mai folosesc internetul". Sondajul de opinie Kids Security a fost realizat de ISRA Center, în perioada 17-27 august 2020, pe un eşantion naţional reprezentativ de 1.000 de subiecţi, dintre care 200 de copii cu vârste cuprinse între 10 şi 17 ani. Culegerea datelor s-a realizat telefonic şi online.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It