Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 11 august 2026 08:51

Farmaciile au epuizat stocurile de vaccinuri antigripale!

Cele 9.240 de vaccinuri antigripale gratuite distribuite de DSP Argeş în cadrul campaniei împotriva gripei de sezon sunt pentru oamenii care lucrează în spitale, la Serviciul de Ambulanţă şi în unităţi de asistenţă medico-sociale (vor fi imunizaţi şi rezidenţii). Nicio doză din prima tranşă nu a ajuns în cabinetele medicilor de familie. În judeţ, necesarul de vaccinuri antigripale este de nouă ori mai mare (sunt 81.625 de persoane considerate cu risc mare de îmbolnăvire). Cei care vor să se imunizeze împotriva gripei şi nu pot primi gratuit vaccinul de la stat l-ar putea cumpăra de la o farmacie, la preţul mediu de 55 lei (Vaxigrip), dar numai în baza unei precomenzi. Cererea fiind foarte mare, stocurile au fost epuizate în mai puţin de două zile. Deşi s-a scumpit anul acesta, când pandemia de coronavirus a îngenuncheat întreaga planetă, vaccinul antigripal se vinde la liber ca pâinea caldă; preţul unei doze variază în funcţie de calităţile acestuia. Vaccinul antigripal tradiţional (trivalent) oferă protecţie împotriva îmbolnăvirilor de gripă cu trei virusuri gripale: un virus gripal A (H1N1), un virus gripal A (H3N2) şi un virus gripal B. Există însă şi vaccinul tetravalent, care oferă protecţie împotriva unui virus suplimentar B. Virusurile gripale de tip B au fost numite B/Victoria şi B/Yamagata. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a recomandat ca vaccinarea antigripală să înceapă în luna aceasta ca să fie astfel evitată suprapunerea celor două infecţii: gripă şi COVID-19. Experţii în sănătate se aşteaptă ca sezonul gripal să debuteze mai târziu în acest an.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It