Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 10 august 2026 05:47

Cererile pentru actele de stare civilă şi certificatul de cazier judiciar pot fi făcute şi prin avocaţi

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat miercuri Legea privind modificarea şi completarea unor acte normative care prevede introducerea avocaţilor în procesul de certificare a înscrisurilor în materia comercială, dar şi în alte domenii, cum sunt eliberarea certificatelor de cazier judiciar şi de stare civilă. "În absenţa comerciantului persoană fizică, respectiv a reprezentantului asociaţiei familiale, semnătura acestuia poate fi înlocuită prin prezentarea la Registrul Comerţului de către avocat a împuternicirii avocaţiale care conţine semnătura clientului, respectiv a comerciantului persoană fizică sau a reprezentantului asociaţiei familiale. Semnătura persoanei fizice trebuie dată personal în faţa avocatului şi va fi folosită în întreaga activitate a comerciantului persoană fizică, respectiv a reprezentantului asociaţiei familiale. De asemenea, certificatul de cazier judiciar pentru persoane fizice poate fi solicitat şi prin avocatul persoanei fizice respective", se menţionează în textul legii. Potrivit aceluiaşi act normativ, certificatul de cazier judiciar pentru persoane fizice se poate solicita şi prin împuterniciţii acestora, conform procedurilor legale în vigoare, de către avocatul persoanei fizice în baza împuternicirii avocaţiale emise cu respectarea prevederilor Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi funcţionarea profesiei de avocat şi Statutului profesiei de avocat, adoptat prin Hotărârea Uniunii Naţionale a Barourilor din România nr. 64/2011 sau, după caz, de alt împuternicit, pe baza unei procuri autentificate de către notarul public. Certificatele de stare civilă se pot elibera şi avocaţilor împuterniciţi de către titulari. "Pe baza actelor de stare civilă se eliberează certificate de naştere şi de căsătorie titularilor sau reprezentanţilor legali ai acestora, iar certificatele de deces ale membrilor familiei sau altor persoane îndreptăţite. Certificatele de stare civilă se pot elibera şi altor persoane împuternicite prin procură specială, precum şi avocaţilor împuterniciţi de către titulari sau de către reprezentanţii legali ai acestora, în baza împuternicirii avocaţiale emise cu respectarea prevederilor Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi funcţionarea profesiei de avocat şi Statutului profesiei de avocat, adoptat prin Hotărârea Uniunii Naţionale a Barourilor din România nr. 64/2011", se mai arată în lege.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It