Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 10 august 2026 05:47

Parlamentul a votat creşterea pensiilor şi a salariilor profesorilor

Parlamentul a votat marţi majorarea pensiilor cu 40%, amendament susţinut de PSD la Legea rectificării bugetare. De asemenea, potrivit modificărilor făcute în comisiile de specialitate şi adoptate de plen, ar trebui majorate şi salariile profesorilor din acest an, iar autorităţile locale ar urma să primească mai mulţi bani. Partidul Naţional Liberal a anunţat că va contesta actul normativ la Curtea Constituţională. Rectificarea bugetară a fost adoptată de plenul reunit al Parlamentului în forma dorită de PSD. Au fost 242 de voturi "pentru", modificările fiind susţinute de PSD, ALDE, PRO România şi UDMR. Ministrul de Finanţe, Florin Cîţu, a declarat că votul pe rectificarea bugetară este "un act de agresiune la stabilitatea economiei României". "Ceea ce se întâmplă astăzi în Parlamentul României este act de agresiune la stabilitatea economiei României. Toţi se uită şi văd cum o grupare vrea să arunce ţara în aer. Ne vom opune şi le garantăm românilor că nu vom arunca România în aer!", a afirmat ministrul de Finanţe, senatorul PNL Florin Cîţu. El a reamintit de documentul semnat de fostul ministru de Finanţe, Eugen Teodorovici, prin care îi cerea Vioricăi Dăncilă în 2019 amânarea creşterii pensiilor cu 40%. Proiectul de rectificare bugetară a fost adoptat de Guvern, dar documentul a fost modificat în comisiile de specialitate de majoritatea PSD. Comisiile au mai adoptat un amendament, propus tot de PSD, care prevede majorarea sumelor repartizate unităţilor administrativ-teritoriale cu 1 miliard de lei, în timp ce pentru municipiile reşedinţă de judeţ se alocă suplimentar 500 de milioane de lei, urmând să fie repartizaţi în mod egal, indiferent de culoarea politică a administraţiei locale...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It