Argeşul nu mai reprezintă zonă de risc pentru germani

Autorităţile germane au actualizat lista zonelor de risc epidemiologic COVID-19 din România, cu intrare în vigoare din 16 septembrie. Drept urmare, judeţele Neamţ şi Caraş-Severin au fost introduse în categoria de risc, în timp ce judeţele Argeş şi Dâmboviţa au fost retrase de pe listă. La acest moment, alături de municipiul Bucureşti, 11 judeţe din România se află pe lista zonelor de risc: Bacău, Bihor, Brăila, Braşov, Caraş-Severin, Iaşi, Ilfov, Neamţ, Prahova, Vaslui şi Vâlcea. Toate persoanele care intră în Germania după ce s-au aflat într-una dintre aceste zone oricând, în ultimele 14 zile înainte de sosire, sunt obligate să se autoizoleze la domiciliu sau în alte spaţii de cazare adecvate timp de 14 zile de la sosire. De la această obligativitate există însă şi două excepţii. Prima se aplică în cazul persoanelor care prezintă un test biologic molecular pentru COVID-19 cu rezultat negativ efectuat cu cel mult 48 de ore anterior intrării în Germania, printr-un certificat medical tradus în limbile germană sau engleză, care trebuie păstrat cel puţin 14 zile după intrare. Cea de-a doua excepţie se aplică persoanelor care efectuează testul după sosirea pe teritoriul Germaniei, cu obligaţia de a respecta strict autoizolarea la domiciliu până la comunicarea rezultatului negativ al testării. Testarea se poate efectua direct pe aeroport, la medicul de familie ori la autorităţile locale de sănătate şi este gratuită în primele 10 zile de la sosirea în Germania dintr-o zonă de risc!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
